Rotatia locurilor de injectare cu insulina

Rotatia locurilor de injectare cu insulina este foarte importanta, iar diabeticii trebuie sa stie asta. Daca nu faceti rotatia locurilor de injectare cu insulina, va puteti confrunta cu tot felul de probleme legate de absorbtia insulinei si nu numai.

ROTATIA LOCURILOR DE INJECTARE CU INSULINA

Rotatia locurilor de injectare cu insulinaMajoritatea diabeticilor isi pastreaza un jurnal alimentar sau mai bine spus isi noteaza numarul de carbohidrati pe care i-a consumat la fiecare masa sau gustare.

In cazul in care trebuie sa incepeti tratamentul cu insulina si este necesar sa va injectati, medicul diabetolog o sa va vorbeasca despre rotatia locurilor de injectare cu insulina si despre importanta acesteia. Atunci cand vorbim despre locul de injectare, ne referim strict la zona in care introduceti acul de insulina.

Rotatia locurilor de injectare cu insulina inseamna mai pe scurt evitarea injectarii cu insulina in acelasi loc in mod repetat.

Pentru a va fi mai usor, ar trebui sa va ganditi la un sistem prin care sa rotati locurile de injectare la nivelul abdomenului in asa fel incat sa existe macar 3 cm distanta intre locurile de injectare. Puteti merge in directia acelor de ceas sau in directia opusa, in functie de cum va este mai usor.

Deasemenea puteti face rotatia locurilor de injectare cu insulina si la nivelul picioarelor, bratelor si feselor (exterior – superior).

INJECTIA CU INSULINA DOARE?

Rotatia locurilor de injectare cu insulinaRotatia locurilor de injectare cu insulina pare floare la ureche, insa poate deveni o problema importanta, mai ales atunci cand suferiti de diabet de mult timp.

In zilele noastre acele de insulina sunt extrem de subtiri si in mod normal nici nu ar trebui sa simtiti intepatura. De mentionat ca tocmai din aceasta cauza este foarte posibil sa uitati unde ati facut ultima intepatura si din obisnuinta sa faceti o noua intepatura in acelasi loc.

Este de inteles sa uitati si nu trebuie sa va blamati pentru asta, este normal sa uiti atunci cand iti faci 4 – 5 injectii pe zi. In trecut acele erau mai mari si injectarea lasa o urma destul de evidenta. Acele de acum sunt foarte subtiri si este greu sa puteti vedea unde v-ati injectat ultima oara. Va trebui sa va faceti un sistem, puteti sa va faceti si o mica steluta cu pixul. Puteti recurge la orice va trece prin cap atata timp cat rezultatul este unul favorabil.

Rotatia locurilor de injectare cu insulinaLA CE TREBUIE SA FIU ATENT ATUNCI CAND IMI INJECTEZ INSULINA?

  • Daca trebuie sa imi fac doua injectii in acelasi timp:
    • nu va faceti ambele injectii in acelasi loc;
    • faceti insulina rapida in abdomen si insulina lenta in picioare.
  • Daca mi-au aparut umflaturi la locul de injectare:
    • umflaturile apar tocmai din cauza ca v-ati injectat de mai multe ori in acelasi loc;
    • medicul diabetolog va trebui sa stie de aceste umflaturi si nu trebuie sa va simtiti nedumeriti cand le va numi zone de lipodistrofie (termenul medical pentru ceea ce descrieti dumneavoastra ca umflaturi);
    • zonele de lipodistrofie sunt de doua feluri: lipohipertrofie atunci cand tesutul adipos s-a dezvoltat exagerat la locul de injectare si lipoatrofie atunci cand tesutul adipos a fost distrus de insulina;
    • lipohipertrofia se descrie in termeni uzuali ca umflatura, in timp ce lipoatrofia se descrie ca o adancitura;
    • daca observati o asemenea modificare, nu va mai injectati in acea zona si pastrati un perimetru de siguranta;
    • daca veti continua sa va injectati, zona se va umfla si mai mult respectiv se va atrofia si mai mult, iar absorbtia insulinei va fi compromisa.
  • Daca nu imi mai simt o anumita zona:
    • trebuie sa fiti atenti la o astfel de situatie, daca nu veti fi atenti, veti continua sa va intepati in acelasi loc, tocmai pentru ca nu simtiti;
    • chiar daca veti prefera acea zona, pentru ca nu va doare, este bine sa o evitati;
    • absorbtia insulinei in acea zona este in mod sigur afectata si veti observa cum glicemiile dumneavoastra nu isi mai pot gasi un echilibru.

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *